Mara: Festivalul de muzica Folk,de la Braila

ELLE

Cele mai multe dintre femeile pe care le-am văzut părăsind un bărbat au făcut-o cu o demnitate aproape ritualică. Când o femeie se ridică şi pleacă dintr-o relaţie, în jurul ei se face o vreme tăcere. E ca şi cum n-ar mai înceta barbatii să ne minuneze, din nou şi din nou şi din nou, că o fiinţă înzestrată cu atâta răbdare şi fineţe poate tăia nodul gordian dintr-o dată, cu hotărâre şi cu sânge rece.

Când suferă într-o relaţie de cuplu, femeia e asemenea dragostei din Epistola către Corinteni:

“toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”.
Dar, ca şi dragostea, ea “nu cade niciodată”. Sau aproape niciodată. Când ajunge la capătul răbdării, când o ultimă picătură umple paharul, revolta ei e spectaculoasă. Şi e aşa pentru că, de cele mai multe ori, se revoltă în cunoştinţă de cauză. Nu bănuie, ci ştie că nimic, dar absolut nimic n-ar mai fi mers în acea relaţie. Pentru că ea, cel puţin, i-a dat toate şansele. În această certitudine îşi găseşte şi tăria şi hotărârea şi sângele rece.

În urma ei rămân un bărbat încă năucit de ce i s-a-ntâmplat şi un număr de privitori impresionaţi de ceea ce au văzut. Dar ea nu mai vede lucrurile astea, pentru că, după ce-a spus ce-a avut de spus, rareori mai priveşte în urmă.
Alt lucru extraordinar este că, în vreme ce barbatii abia anticipeaza suferinţa care va urma, femeile trăiesc această suferinţă în chiar clipa în care pun punct. Pentru un bărbat, despărţirea este, nu de puţine ori, energizantă, pentru că ne pansează orgoliul sau ne potoleşte setea de schimbare. Pentru femei, este depresogenă. Fie că sunt părăsite, fie că părăsesc, ele resimt despărţirea ca pe o violenţă. Şi este cu atât mai impresionant să le vezi găsindu-şi puterile de a trece peste această auto-mutilare în numele binelui propriu pe termen lung.
Am cunoscut femei devastate fizic, social şi psihic de încetarea unei relaţii, femei care şi-au întors o vreme viaţa cu susu-n jos, care s-au pedepsit practicând auto-abuzul sau abstinenţa, care au întors spatele lumii sau care şi-au trimis destinul în recreaţie. Dar cele mai multe s-au reîmpăcat după o vreme cu ele însele, şi, după ce au închis uşile şi ferestrele deschise spre hău, şi-au văzut de viaţă.

Bărbaţii trebuie să se lupte cu o educaţie care interzice tristeţea (“un bărbat adevărat nu plânge niciodată”), aşa că cei mai mulţi sunt condamnaţi la o suferinţă cu intermitenţe, rareori la fel de intensă ca a femeilor, dar care nu se mai termină niciodată.

Un bărbat adevărat se poate trezi că suspină la nunta unei foste chiar şi când e la braţ cu iubirea vieţii lui (“uite ce-am pierdut…”) sau îşi poate întrerupe lamentaţia după cea mai frumoasă femeie din lume, care tocmai l-a părăsit, ca să-i facă avansuri primei necunoscute (“nu se ştie niciodată…”). În vremea asta, femeile isi vad de ale lor. Şi merg mai departe.

:: Elle, februarie 2009

duminică, 8 noiembrie 2009

Festivalul de muzica Folk,de la Braila

Dupa cum spune si titlu' weekendul asta a fost rezervat Festivalului de muzica Folk,a treia editie, "Chira Chiralina" organizat de Nicu Alifantis in contract cu primaria Braila.In acest an, talente din toata tara au venit pentru a participa pentru unul din cele 3 premii,cu speranta ca va fi cel mai bun.Am fost surpinsa (in sensul bun) sa vad numeroase persoane de toata varstele venind la spectacol si mai surprinsa sa ii vad cum canta alaturi de renumiti solisti ce au concertat la sfarsitul fiecarei seri.Toti concurentii au fost surprinzatori de buni,si deschisi publicului,incat (probabil) juriului ii va fi greu in alegerea castigatorilor.
Din propria parere, vineri a fost cea mai buna seara.Sunetul de chitara intotdeauna a fost pentru sufletul meu,iar acum la festival ascultand 3 ore incontinuu a fost mai mult decat un elixir.
Pe cat de impresionata am fost de spectacol,pe atat de mult am revenit cu picioarele pe pamant,atunci cand am iesit din sala,si m-am izbit din nou de realitate: babute care ocupa locurile pe bancile din centru ,cu tot cu semintele de rigoare barfindu-i cand pe unii, cand pe altii (de data asta ,eram noi in centrul atentiei lor),pedofili care isi fac veacul pe la fiecare colt de strada asteptand cate o "Fetita" pentru a-si face o mica laba.deeh...oamenii duc lipsa mare,si persoane care trec pur si simplu pe langa tine,persoane amarate sau nu...care oricum nu au habar pe ce lumea traiesc,da' sa le mai si intrebi ce festival se tine in weekend.
Ma irita incultura din orasul asta (ca sa nu generalizez la mod de Tzara),unde daca e sa vine Salam,pe langa faptul ca tot orasul stie,mai aud si cei de langa noi,insa daca e nu stiu ce spectacol cu muzica underground,sau in cazul de fata folk,lumea habar nu are.Urat cum se promoveaza "cultura"

Un comentariu:

Anonim spunea...: Trist dar adevarat ...; 25 noiembrie 2009 la 12:56

Trimiteți un comentariu