ELLE

Cele mai multe dintre femeile pe care le-am văzut părăsind un bărbat au făcut-o cu o demnitate aproape ritualică. Când o femeie se ridică şi pleacă dintr-o relaţie, în jurul ei se face o vreme tăcere. E ca şi cum n-ar mai înceta barbatii să ne minuneze, din nou şi din nou şi din nou, că o fiinţă înzestrată cu atâta răbdare şi fineţe poate tăia nodul gordian dintr-o dată, cu hotărâre şi cu sânge rece.

Când suferă într-o relaţie de cuplu, femeia e asemenea dragostei din Epistola către Corinteni:

“toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”.
Dar, ca şi dragostea, ea “nu cade niciodată”. Sau aproape niciodată. Când ajunge la capătul răbdării, când o ultimă picătură umple paharul, revolta ei e spectaculoasă. Şi e aşa pentru că, de cele mai multe ori, se revoltă în cunoştinţă de cauză. Nu bănuie, ci ştie că nimic, dar absolut nimic n-ar mai fi mers în acea relaţie. Pentru că ea, cel puţin, i-a dat toate şansele. În această certitudine îşi găseşte şi tăria şi hotărârea şi sângele rece.

În urma ei rămân un bărbat încă năucit de ce i s-a-ntâmplat şi un număr de privitori impresionaţi de ceea ce au văzut. Dar ea nu mai vede lucrurile astea, pentru că, după ce-a spus ce-a avut de spus, rareori mai priveşte în urmă.
Alt lucru extraordinar este că, în vreme ce barbatii abia anticipeaza suferinţa care va urma, femeile trăiesc această suferinţă în chiar clipa în care pun punct. Pentru un bărbat, despărţirea este, nu de puţine ori, energizantă, pentru că ne pansează orgoliul sau ne potoleşte setea de schimbare. Pentru femei, este depresogenă. Fie că sunt părăsite, fie că părăsesc, ele resimt despărţirea ca pe o violenţă. Şi este cu atât mai impresionant să le vezi găsindu-şi puterile de a trece peste această auto-mutilare în numele binelui propriu pe termen lung.
Am cunoscut femei devastate fizic, social şi psihic de încetarea unei relaţii, femei care şi-au întors o vreme viaţa cu susu-n jos, care s-au pedepsit practicând auto-abuzul sau abstinenţa, care au întors spatele lumii sau care şi-au trimis destinul în recreaţie. Dar cele mai multe s-au reîmpăcat după o vreme cu ele însele, şi, după ce au închis uşile şi ferestrele deschise spre hău, şi-au văzut de viaţă.

Bărbaţii trebuie să se lupte cu o educaţie care interzice tristeţea (“un bărbat adevărat nu plânge niciodată”), aşa că cei mai mulţi sunt condamnaţi la o suferinţă cu intermitenţe, rareori la fel de intensă ca a femeilor, dar care nu se mai termină niciodată.

Un bărbat adevărat se poate trezi că suspină la nunta unei foste chiar şi când e la braţ cu iubirea vieţii lui (“uite ce-am pierdut…”) sau îşi poate întrerupe lamentaţia după cea mai frumoasă femeie din lume, care tocmai l-a părăsit, ca să-i facă avansuri primei necunoscute (“nu se ştie niciodată…”). În vremea asta, femeile isi vad de ale lor. Şi merg mai departe.

:: Elle, februarie 2009

luni, 16 noiembrie 2009

674 si infinit

Totul a inceput de la "Bem o cafea?" si a continuat cu ochii lui albastri si parul blond stralucind in soare.Cateodata e mai bine sa renunti si sa lasi pe altii in fata ta,stiind ca isi doresc mai mult decat tine.Nu am renuntat la el.Da...am vrut.Dar totusi nu am facut-o.
Poate ca zambestul lui de la ora 14:10 imi dadea o mica speranta.Orice ar fi,acum vorbim de un viitor impreuna.Un viitor aproape imposibil.E realist iar eu optimista.Canta la chitara iar eu il ascult.Amandoi suntem pasionati de teatru.Foarte pasionati!Si totusi,ceva ne sta in cale.Dar nu indeajuns de mult incat sa ne pierdem speranta.
-Hai sa fugim la mare,sa ne jucam cu picioarele in nisip,si sa traim infinit printre picaturi de apa sarata!
-Cred ca e cam frig pentru asta acum.Desi mi-ar placea...sper sa putem intr-o zi"
Mereu esti realist si ma cobori cu picioarele pe pamant!
-O sa ne descurcam noi.O sa fie bine.Artistii niciodata nu renunta
-Mdaa..dar ei nu sunt la 674
-Esti realist din nou
-Esti prea visatoare
-Vreau sa-ti vad zambetul si ochii mari!
-Poate sa-mi fie pur si simplu dor de tine?
-Si mie!

Totul e sa nu renunti.Sa ai speranta.Si cand crezi ca atunci e mai greu,GANDESTE-TE.Esti aproape de reusita.NOI O SA REUSIM.

Cu chitara,cu poeziile,tu,eu,si o fericire sub un pod!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ce dragutzzz.. :X :X :X

Anonim spunea...

Ce frumos... vorbesti din experienta? ;;)