Mara: noiembrie 2009

ELLE

Cele mai multe dintre femeile pe care le-am văzut părăsind un bărbat au făcut-o cu o demnitate aproape ritualică. Când o femeie se ridică şi pleacă dintr-o relaţie, în jurul ei se face o vreme tăcere. E ca şi cum n-ar mai înceta barbatii să ne minuneze, din nou şi din nou şi din nou, că o fiinţă înzestrată cu atâta răbdare şi fineţe poate tăia nodul gordian dintr-o dată, cu hotărâre şi cu sânge rece.

Când suferă într-o relaţie de cuplu, femeia e asemenea dragostei din Epistola către Corinteni:

“toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”.
Dar, ca şi dragostea, ea “nu cade niciodată”. Sau aproape niciodată. Când ajunge la capătul răbdării, când o ultimă picătură umple paharul, revolta ei e spectaculoasă. Şi e aşa pentru că, de cele mai multe ori, se revoltă în cunoştinţă de cauză. Nu bănuie, ci ştie că nimic, dar absolut nimic n-ar mai fi mers în acea relaţie. Pentru că ea, cel puţin, i-a dat toate şansele. În această certitudine îşi găseşte şi tăria şi hotărârea şi sângele rece.

În urma ei rămân un bărbat încă năucit de ce i s-a-ntâmplat şi un număr de privitori impresionaţi de ceea ce au văzut. Dar ea nu mai vede lucrurile astea, pentru că, după ce-a spus ce-a avut de spus, rareori mai priveşte în urmă.
Alt lucru extraordinar este că, în vreme ce barbatii abia anticipeaza suferinţa care va urma, femeile trăiesc această suferinţă în chiar clipa în care pun punct. Pentru un bărbat, despărţirea este, nu de puţine ori, energizantă, pentru că ne pansează orgoliul sau ne potoleşte setea de schimbare. Pentru femei, este depresogenă. Fie că sunt părăsite, fie că părăsesc, ele resimt despărţirea ca pe o violenţă. Şi este cu atât mai impresionant să le vezi găsindu-şi puterile de a trece peste această auto-mutilare în numele binelui propriu pe termen lung.
Am cunoscut femei devastate fizic, social şi psihic de încetarea unei relaţii, femei care şi-au întors o vreme viaţa cu susu-n jos, care s-au pedepsit practicând auto-abuzul sau abstinenţa, care au întors spatele lumii sau care şi-au trimis destinul în recreaţie. Dar cele mai multe s-au reîmpăcat după o vreme cu ele însele, şi, după ce au închis uşile şi ferestrele deschise spre hău, şi-au văzut de viaţă.

Bărbaţii trebuie să se lupte cu o educaţie care interzice tristeţea (“un bărbat adevărat nu plânge niciodată”), aşa că cei mai mulţi sunt condamnaţi la o suferinţă cu intermitenţe, rareori la fel de intensă ca a femeilor, dar care nu se mai termină niciodată.

Un bărbat adevărat se poate trezi că suspină la nunta unei foste chiar şi când e la braţ cu iubirea vieţii lui (“uite ce-am pierdut…”) sau îşi poate întrerupe lamentaţia după cea mai frumoasă femeie din lume, care tocmai l-a părăsit, ca să-i facă avansuri primei necunoscute (“nu se ştie niciodată…”). În vremea asta, femeile isi vad de ale lor. Şi merg mai departe.

:: Elle, februarie 2009

miercuri, 25 noiembrie 2009

O clipa

20 Septembrie 2009. Ora 20:11:
Am inchis ochii o clipa si am auzit din nou aceea melodie care imi tot suna in cap mereu.Aceeasi melodie enervanta,dar totusi cunoscuta!Ciudat e ca pe melodia aia simteam ca am dansat de atatea ori cu tine incat nu am putut sa o uit...hmm...da...chiar e ciudat.Tie nici nu iti place sa dansezi...Am incercat sa ma odihnesc dar cu neputinta.Mi-am deschis ochii si singurul lucru' care mi-a aparut in fata a fost Cristina,cu calendarul si degetul pus pe o o data.
-Vreau sa dooorm...
-Hey,trezeste-teeee.Azi ai petrecere la tine acasa!!!
-Ceeee?
-Daa.Nu mai tii minte?Dai o petrecere in cinstea faptului ca ai intrat la facultate.Iupiiii!
-AA?Cine e atat de nebun incat sa dea o asemenea petrecere,si mai ales joi?
-TU!
-OOoo doamne.Nu o pot amana?
-Ce??Esti nebuna?Toata lumea asteapta ziua asta,de vre-o luna asa
-Si nu poti sa te ocupi tu de ei,iar eu sa dispar cam...toata noaptea si sa dorm?
-Maraaa,termina si ridica-te.Haaaai!Mai e o ora si trebuie sa vina toti si mai ales Andreeei
-Toti?Andrei?
-Da.AI cam aproape 50 de persoanee.Si da.Andrei.Prietenul taaau...
-O doamneee.O doamneee
-Hai sa te aranjezi!!!

Ora 20:54:
Simt ca trebuie neaparat sa fumez.Nici acum nu imi pot imgina cum am putut sa dau EU o petrecere cu atatia oameni.Si mai ales ce motiv stupid am ales.Doamneee.Si totusi...Andrei?Cred ca e singurul lucru bun din toata harababura asta.Dar noi nu mai suntem impreuna de o gramada de timp.Oare ne-am impacat?Offff....si iar imi suna in cap melodia aia oribila.

Ora 21:16
Au inceput sa vina astia!
-Hey Mara.Uite-te la tine,ce bine arati!
-Hey...mmm...mersi.
-Maraa,fii pe faza.Vine Andrei

-Buna iubire.Misto petrecere.Arati supeeer
-(Iubire?Misto?Super?Ce naiba e cu toti?)Buna...Andrei..

Ora 00:23
Deja simt ca se invarte casa cu mine.Ce dumnezeu o fi?Toata lumea e ciudata.Iar Andrei a dansat toata noaptea.Andrei nu danseazaaa...

19 Septembrie 2009.Ora 22:13
Ma trezesc buimaca.19 septembrie...Aoileuuu....Dau petrecere..
-Cristinaaaa...Cristinaaaa.Nimeni nu-i ma acasa cand ai nevoie..Tre' sa-l sun pe Andrei
-ALO..da
-Andrei...buna...sunt Mara
-Mara..hei...
-Putem sa ne intalnim 5 min in fata la Jeff's?
-Sigur.
-Ok.ms...
-Stii...si eu vreau sa vorbesc cu tine.Ne vedem acolo

Ora 22:30
Imi tremura mainile ca altceva...oricum nu e din cauza lui Andrei...ci...pur si simplu'
-Buna Mara...
-Buna Andrei...
-Uite Mara..lasa-ma pe mine sa iti spun primul...o sa imi pierd cuvintele dupa aia
-Ok...Te ascult
-Stiu ce ne-am despartit acum o gramada de timp,dar ...eu nu pot sa te uit.Ai fost infinit si vreau sa fii in continuare...
-Andrei...
-Te rog gandeste-te...nu spune ceva pripit
-Andrei...infinit esti si tu pentru mine

Ora 22:37
M-a luat in brate.Doamne cat de mult mi-a lipsit parfumul lui si buzele groase pe gatul meu...
Apoi aud melodia aia oribila iar...Doamnee..nu mai scap de ea.
-Hey,stii ca melodia asta a fost a noastra?
-AAA?Ce melodie?
-Asta care canta acum
Si deodata imi aduc aminte melodia.Da.Era a noastra...De aia o uram asa de mult.Cred ca incepe sa imi placa din nou.
-Domnisoara dansati?
-Andrei,nu te prosti..Tu nu dansezi
-E un inceput pentru toate.Hai

Ora 23:00
Se pare totusi ca nu e totul pierdut.Si macar 2 lucruri in visul ala au fost adevarate.E frumos te trezesti din nou!
-Andrei....
-DA
-Stii cumva daca dau o petrece cu 50 de invitati maine?
-HAHAHA.tuuu?Petrecere?In ce vis?
-eee...Ma gandeam doar.Vroiam sa fiu sigura

INFINIT ANDREI!INFINIT MARA!

luni, 16 noiembrie 2009

674 si infinit

Totul a inceput de la "Bem o cafea?" si a continuat cu ochii lui albastri si parul blond stralucind in soare.Cateodata e mai bine sa renunti si sa lasi pe altii in fata ta,stiind ca isi doresc mai mult decat tine.Nu am renuntat la el.Da...am vrut.Dar totusi nu am facut-o.
Poate ca zambestul lui de la ora 14:10 imi dadea o mica speranta.Orice ar fi,acum vorbim de un viitor impreuna.Un viitor aproape imposibil.E realist iar eu optimista.Canta la chitara iar eu il ascult.Amandoi suntem pasionati de teatru.Foarte pasionati!Si totusi,ceva ne sta in cale.Dar nu indeajuns de mult incat sa ne pierdem speranta.
-Hai sa fugim la mare,sa ne jucam cu picioarele in nisip,si sa traim infinit printre picaturi de apa sarata!
-Cred ca e cam frig pentru asta acum.Desi mi-ar placea...sper sa putem intr-o zi"
Mereu esti realist si ma cobori cu picioarele pe pamant!
-O sa ne descurcam noi.O sa fie bine.Artistii niciodata nu renunta
-Mdaa..dar ei nu sunt la 674
-Esti realist din nou
-Esti prea visatoare
-Vreau sa-ti vad zambetul si ochii mari!
-Poate sa-mi fie pur si simplu dor de tine?
-Si mie!

Totul e sa nu renunti.Sa ai speranta.Si cand crezi ca atunci e mai greu,GANDESTE-TE.Esti aproape de reusita.NOI O SA REUSIM.

Cu chitara,cu poeziile,tu,eu,si o fericire sub un pod!

duminică, 8 noiembrie 2009

Festivalul de muzica Folk,de la Braila

Dupa cum spune si titlu' weekendul asta a fost rezervat Festivalului de muzica Folk,a treia editie, "Chira Chiralina" organizat de Nicu Alifantis in contract cu primaria Braila.In acest an, talente din toata tara au venit pentru a participa pentru unul din cele 3 premii,cu speranta ca va fi cel mai bun.Am fost surpinsa (in sensul bun) sa vad numeroase persoane de toata varstele venind la spectacol si mai surprinsa sa ii vad cum canta alaturi de renumiti solisti ce au concertat la sfarsitul fiecarei seri.Toti concurentii au fost surprinzatori de buni,si deschisi publicului,incat (probabil) juriului ii va fi greu in alegerea castigatorilor.
Din propria parere, vineri a fost cea mai buna seara.Sunetul de chitara intotdeauna a fost pentru sufletul meu,iar acum la festival ascultand 3 ore incontinuu a fost mai mult decat un elixir.
Pe cat de impresionata am fost de spectacol,pe atat de mult am revenit cu picioarele pe pamant,atunci cand am iesit din sala,si m-am izbit din nou de realitate: babute care ocupa locurile pe bancile din centru ,cu tot cu semintele de rigoare barfindu-i cand pe unii, cand pe altii (de data asta ,eram noi in centrul atentiei lor),pedofili care isi fac veacul pe la fiecare colt de strada asteptand cate o "Fetita" pentru a-si face o mica laba.deeh...oamenii duc lipsa mare,si persoane care trec pur si simplu pe langa tine,persoane amarate sau nu...care oricum nu au habar pe ce lumea traiesc,da' sa le mai si intrebi ce festival se tine in weekend.
Ma irita incultura din orasul asta (ca sa nu generalizez la mod de Tzara),unde daca e sa vine Salam,pe langa faptul ca tot orasul stie,mai aud si cei de langa noi,insa daca e nu stiu ce spectacol cu muzica underground,sau in cazul de fata folk,lumea habar nu are.Urat cum se promoveaza "cultura"

vineri, 6 noiembrie 2009

01:15

Din lipsa de ocupatie la ora asta (01:15 p.m)si din dorinta de a arata cateva poezii foarte bune,m-am gandit sa postez cateva din preferatele mele:

Admonestare, Stelian Filip

Mi-am chemat ingerul meu pazitor
si i-am zis:
-pe unde umbli, ma
bodyguard nenorocit?
de la o vreme nu te mai simt deloc in preajma mea.
am auzit ca frecventezi niste discoteci,
ca te-ai indragostit de-o mini jupista,
ca s-au luat de tine niste pletosi
si i-ai facut pe toti knockout.
pai de-aia esti tu
"inger-ingersul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu",
imbecilule?

Ion Minulescu - Epilog sentimental

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi lasă-mă să plec!...
Tu nu-nţelegi
Că-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de păsărele-albastre,
Ci-i răcnet doar de bestie turbată,
Ce-ţi sângerează-obrajii şi te muşcă
De câte ori încerci s-o-nchizi în cuşcă
Sau de piciorul patului s-o legi?...

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi nu-ţi mai cer nimic!...
Tu n-ai ghicit
Că melodia întregirii noastre s-a sfârşit
Şi toată fericirea-mprovizată
Cu care ne-avântăm tot mai departe
N-a fost decât iluzia că ne-am iubit
Ca două manechine cu suflete de vată,
Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?...

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
C-atâta doar mi-e dat să-ţi mai sărut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai rămas nimic
Decât o falsă frescă-n mozaic,
Pe care nişte gheare de bestie turbată
Însângerează două imagini omeneşti!...
Nu le cunoşti?...
Încearcă -
Şi-ai să ţi le-aminteşti!

Gabriel Garcia Marquez -Papusa de carpa

Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa
ca sunt o papusa de carpa,
si mi-ar darui o farama de viata,
probabil nu as spune tot ce gandesc,
dar cu siguranta as gandi tot ce spun.
As aprecia lucrurile nu prin ceea ce valoreaza,
ci prin ceea ce semnifica.
As dormi putin si as visa mult,
deoarece cu fiecare minut in care inchidem ochii
pierdem saizeci de secunde de lumina.
As merge cand altii se opresc,
m-as trezi cand altii dorm.
As asculta cand ceilalti vorbesc,
si cum as mai savura o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar darui putina viata,
mi-as pune haine simple,
m-as intinde la soare pe burta,
dezvelindu-mi nu numai corpul, ci si sufletul.
Doamne, daca as avea o inima,
mi-as scrie toata ura pe o bucata de gheata
si as astepta sa iasa soarele.
As picta pe stele un poem de-al lui Benedetti,
cu un vis al lui Van Gogh;
si un cantec al lui Serrat ar fi serenada
pe care as oferi-o lunii.
As uda trandafirii cu lacrimile mele
ca sa simt intepatura dureroasa a spinilor
si sarutul vindecator al petalelor.
Doamne, daca as avea un crampei de viata
nu as lasa sa treaca o zi
fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.
As convinge fiecare femeie si fiecare barbat
ca el imi este cel mai drag
si as trai indragostita de iubire.
Le-as arata oamenilor cat de mult gresesc
daca cred ca nu se mai indragostesc cand incep sa imbatraneasca,
nestiind ca, de fapt, imbatranesc atunci cand nu se mai indragostesc.
Unui copil i-as da aripi,
dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.
Pe cei in varsta i-as invata ca moartea nu vine o data cu batranetea,
ci o data cu uitarea.
Am invatat atatea lucruri de la voi, oamenii.
Am invatat ca toata lumea
vrea sa traiasca pe culmea muntelui,
nestiind ca adevarata fericire este sa urci panta.
Am invatat ca, atunci cand un nou nascut
strange in pumn pentru prima data
degetul tatalui sau, il va tine strans pentru totdeauna.
Am invatat ca un om are dreptul sa-l priveasca pe altul de sus
numai atunci cand il ajuta sa se ridice.
Am invatat atatea lucruri de la voi,
dar de fapt nu-mi vor folosi mai deloc
caci din nefericire, cand ma vor pune in valiza aceea,
o sa mor.

Si poezia care mi-a adus un 10 la examenul de admitere la teatru in clasa a 9,si care si acum ma face sa zambesc:

Vaduva si piticul de G.Toparceanu

Zice că demult, odată,
Un pitic s-a însurat
Cu o văduvă bogată,
Ce fusese măritată
Cu un mare om de stat.
Şi-o fi dus ea, altădată, o viaţă mai tihnită,
Dar la urmă şi piticul a făcut-o fericită…

Cu muncă şi cu răbdare,
Poţi face cât unul mare.