Mara: undeva...

ELLE

Cele mai multe dintre femeile pe care le-am văzut părăsind un bărbat au făcut-o cu o demnitate aproape ritualică. Când o femeie se ridică şi pleacă dintr-o relaţie, în jurul ei se face o vreme tăcere. E ca şi cum n-ar mai înceta barbatii să ne minuneze, din nou şi din nou şi din nou, că o fiinţă înzestrată cu atâta răbdare şi fineţe poate tăia nodul gordian dintr-o dată, cu hotărâre şi cu sânge rece.

Când suferă într-o relaţie de cuplu, femeia e asemenea dragostei din Epistola către Corinteni:

“toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”.
Dar, ca şi dragostea, ea “nu cade niciodată”. Sau aproape niciodată. Când ajunge la capătul răbdării, când o ultimă picătură umple paharul, revolta ei e spectaculoasă. Şi e aşa pentru că, de cele mai multe ori, se revoltă în cunoştinţă de cauză. Nu bănuie, ci ştie că nimic, dar absolut nimic n-ar mai fi mers în acea relaţie. Pentru că ea, cel puţin, i-a dat toate şansele. În această certitudine îşi găseşte şi tăria şi hotărârea şi sângele rece.

În urma ei rămân un bărbat încă năucit de ce i s-a-ntâmplat şi un număr de privitori impresionaţi de ceea ce au văzut. Dar ea nu mai vede lucrurile astea, pentru că, după ce-a spus ce-a avut de spus, rareori mai priveşte în urmă.
Alt lucru extraordinar este că, în vreme ce barbatii abia anticipeaza suferinţa care va urma, femeile trăiesc această suferinţă în chiar clipa în care pun punct. Pentru un bărbat, despărţirea este, nu de puţine ori, energizantă, pentru că ne pansează orgoliul sau ne potoleşte setea de schimbare. Pentru femei, este depresogenă. Fie că sunt părăsite, fie că părăsesc, ele resimt despărţirea ca pe o violenţă. Şi este cu atât mai impresionant să le vezi găsindu-şi puterile de a trece peste această auto-mutilare în numele binelui propriu pe termen lung.
Am cunoscut femei devastate fizic, social şi psihic de încetarea unei relaţii, femei care şi-au întors o vreme viaţa cu susu-n jos, care s-au pedepsit practicând auto-abuzul sau abstinenţa, care au întors spatele lumii sau care şi-au trimis destinul în recreaţie. Dar cele mai multe s-au reîmpăcat după o vreme cu ele însele, şi, după ce au închis uşile şi ferestrele deschise spre hău, şi-au văzut de viaţă.

Bărbaţii trebuie să se lupte cu o educaţie care interzice tristeţea (“un bărbat adevărat nu plânge niciodată”), aşa că cei mai mulţi sunt condamnaţi la o suferinţă cu intermitenţe, rareori la fel de intensă ca a femeilor, dar care nu se mai termină niciodată.

Un bărbat adevărat se poate trezi că suspină la nunta unei foste chiar şi când e la braţ cu iubirea vieţii lui (“uite ce-am pierdut…”) sau îşi poate întrerupe lamentaţia după cea mai frumoasă femeie din lume, care tocmai l-a părăsit, ca să-i facă avansuri primei necunoscute (“nu se ştie niciodată…”). În vremea asta, femeile isi vad de ale lor. Şi merg mai departe.

:: Elle, februarie 2009

sâmbătă, 1 august 2009

undeva...

mi-e dor de mare,mi-e dor de rasarit si de toti oamenii cu care am fost acolo.mi-e dor de dusurile reci de la 6 diminata,de convorbirile din baie cu Karina si de cartile de joc cu Tziufix.de prosoapele pe care dormeam pe hol si de costumele de baie arse in fiecare dimineata pe plaja.mi-e dor de injuraturile din fiecare zi,aplicate lui Cristi ca nu e ordine in camera(scuze copilule),de tonele de mirosuri de la parfum,creme,fixativ si toate alea mirositoare ale Karinei,de pungile alea de cipsuri si floricele de dupa haine,de ciocolatele noastre mancate de cei de la Brasov,de drumul de 5 km pana la plaja(glumesc.faceam doar juma' de ora)de merele pe care la mancam in fiecare zi din copacul ala de langa sosea,de Vali Barbulescu.Mi-e dor de sarutul acela intamplator de la 3 dimineata,si de paharul ala de suc galben cu gheata.de tigarile alea negre impartite cu toata lumea si de privirile ascunse,ridicate din cand in cand din prosop.mi-e dor de jocul "scuze".Mi-e dor de "Boltz" si de berile alea de atunci,mi-e dor de cuvintele "dar de ce nu vii mai aproape?"..."-pescarusii nu mananca din mare si soarele nu e portocaliu"..."-esti un insensibil!-nuu,sunt cel mai sensibil"..si mi-e dor de coronita aia cu care ITI dadeai parul peste cap.mi-e dor de "FUSERAM impreuna"..de dansul pe plaja si de ciorapii roz murdariti de nisip din Saturn pana in Costinesti.si chiar daca ai fost un idiot si jumatate,tot mi-e dor de tine.(B.B)MI-E DOR DE MARE SI DE TOT!

Criss Blaziny- 7 August ep.7 ( feat Iza si Dj. Undoo)www.crissblaziny.blogspot.com - Criss Blaziny

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu